Aerul condiționat - risc pentru obezitate

Alimentația nesănătoasă, lipsa activității fizice, stresul - iată principalii factori care, în opinia medicilor de pretutindeni, duc la obezitate. Lor li se alătură însă și alții, de-a dreptul surprinzători, cum ar fi de pildă.... aerul condiționat!
Acesta ajută organismul uman să se mențină într-o așa-numită "zonă termoneutră", în care nu este necesar să ne reglăm temperatura corporală. "Cînd corpul uman este expus unor condiții vitrege, de caniculă sau ger, adică se află în afara acestei zone termice, în mod automat crește cantitatea de energie consumată, prin arderea de calorii, deci de grăsime. Din acest punct de vedere, aerul condiționat oferă organismului o stare de relaxare, care mai mult îi dăunează decît îl ajută", explică David Allison, director la Clinical Nutrition Reseaech Center, de pe lîngă Universitatea Alabama.
Instituția citată a efectuat în perioada 2004-2006, un studiu pe cîteva sute de voluntari, pentru a vedea care sunt efectele tehnologiilor moderne asupra stării de sănătate a omului. Concluzia la care s-a ajuns este una îngrijorătoare: aerul condiționat îngrșă mai mult decît stresul.

Evanghelia după Iuda

Biserica recunoaște doar partu Evanghelii, numite canonice: după Ioan, Luca, Marcu, și Matei. În afară de acestea, există circa 60 de Evanghelii "apocrife", infuențate de alte credințe sau de gnosoticism, cum ar fi Evanghelia după Iuda.
Ea este scrisă pe un papirus și are forma unui dialog între Iuda Iscariotul și Isus. Această Evanghelie este citată de primii creștini, iar documentul găsit este datat de către experți din secolul al III-lea, adică este o copie a originaluilui. De mai multe ori pierdută, ascunsă, vîndută, deteriorată, lipsită de unele fragmente, Evanghelia după Iuda, găsită în deșerturile Egiptului, reapare după circa 1700 de ani de peripeții, existența ei fiind revelată publicului abia în 2006.
Scrisă în limba coptă - limba primilor creștini din Egipt - și nu în greacă, această Evanghelie nu-l prezintă pe Iuda ca trădător, ci ca pe favoritul lui Isus, ca pe un "complice" care acceptă să-l sacrifice, luîndu-și astfel rolul de a permite realizarea proiectului divin - răstignirea și învierea Fiului Domnului, chiar dacă știa că va fi blestemat pe veci de creștini. În spiritul acestei idei vine și modesta sumă de 30 de arginți, citată în Biblie, pentru care Iuda l-a vîndut pe Isus; se știe că Iuda era bogat și era trezorierul apostolilor, adică ar fi putut deturna fonduri importante dacă ar fi fost avid de bani.

Primul cod legislativ

Primul cod legislativ cunoscut în istorie este cel al lui Hammurabi, fondatorul primului Imperiu Babilonian (secolul al XVIII-lea î.Hr). Codul lui Hammurabi, o culegere de cazuri de jurisprudență, a fost gravat pe o stelă de bazalt, descoperită la Susa, pe teritoriul actualului Iran, în 1901-1902, și păstrată în muzeul Luvru din Paris.
După cucerirea Babilonului prin secolul al XII-lea î.Hr., piatra enormă din diorit, cu înălțimea de 2,25 m, a fost dusă la Susa, la o distanță de 300 de kilometri. După ce scrierea cuneiformă a fost discifrată, s-a putut citi întroducerea , în care Hammurabi se adresează mai multor zei, și 290 de paragrafe ale codului, de drept public și privat, datînd de pe vremea biblicului Avraam.
S-a aflat că justiția era foarte severă și pentru orice mică încălcare oamenii erau aspru pedepsiți: li se tăiau nasul, degetele, urechile, iar femeile care nu-și făceau datoria erau înecate.

Alexandru cel Mare

Viața și moartea lui Alexandru cel Mare s-au transformat în legendă. Marele conducător de oști era considerat fiul mistic al zeului Zeus-Amon, origine susținută cu fervoare de însăși mama lui, Olimpia, care la educat pe Alexandru în spiritul divinității sale.
Băiatul s-a născut într-o zi furtunoasă de octombrie, cu fulgere și tunete, care erau simbolul lui Zeus-Amon. Se spune că în timpul facerilor pe acoperișul apartamentelui reginei au șezut doi vulturi, agățați împreună, semn care a fost înterpretat ca domnia copilului nou-născut asupra a două imperii. Acest fapt s-a adeverit după cucerirea Imreriului Grec și a celui Persan, vis nutrit de Alexandru din copilărie și considerat o misiune providențială.
La vîrsta de 18 ani, tînărul prinț avea în urmă patru războaie în care jucase un rol important alături de tatăl său, regele Filip, o perioadă de guvernare a Macedoniei ca regent, și reușește să cîștige admirația tuturor bărbaților macedonieni. Asasinarea regelui Filip pare să fi fost incitată și încurajată de soția repudiată, Olimpia, și de Alexandru. Astfel, în anul 336 î.Hr., la nici 20 de ani, prințul a devenit rege al Macedoniei.
Alexanru Macedon avea o fire complexă: atlet și pasionat de poezie, ascet macedonian și prinț oriental, bețiv și melancolic, netulburat și impulsiv, crud și sensibil, strateg lucid și aventurier nechibzuit. A ars Teba, fiindcă s-a înfuriat, l-a executat pe iubitul și bătrînul general Parmenion, deoarele l-a bănuit de trădare, l-a înjunghiat, într-un acces de furie, pe fratele doicii sale, a trecut prin foc și sabie ținuturi intinse, nimicindu-i cu cruzime pe localnici, inclusiv pe femei și copii; în același timp, s-a purtat deosebit de respectuos cu soția și copii împăratului persan Darius, făcuți prizonieri, l-a transformat pe unul dintre dușmanii săi, cu care a luptat, pe Poros, în prietenul său, a refuzat să bea apă cînd armata sa murea de sete.

Cea mai otrăvitoară plantă

Cea mai otrăvitoară plantă este ricinul (Ricinus communis). Ricinul este o plantă subtropicală şi tropicală care în India şi in Africa se prezintă sub forma unui arbore înalt până la 15 m. În Romînia este cultivată mai ales în părţile de sud ale ţării, ca plantă oleaginoasă şi pe alocuri ca ornamentală.
Toxina se găseşte în seminţele plantei. Un gram de ricină este de 6.000 de ori mai toxic decît unul de cianură şi de 12.000 de ori mai otrăvitor decît un gram de venin de şarpe cu clopoţei. 70 de miligrame de ricină sunt suficiente pentru a omorî o persoană de 72 kg.
Uleiul de recin este folosit în industria farmaceutică, în cea a cauciucului sintetic, dar şi ca lubrifiant la motoarele de avion.

"Stînci-cameleon"

Din nenumăratele curiozităţi naturale pe care le întîlnim în Australia, cel mai ciudat fenomen îl constituie aşa-numitele "stînci-cameleon", care de dimineaţa, de la răsăritul soarelui, şi pînă seara, cînd soarele apune, îşi schimbă culoarea de mai multe ori. Aceste stînci, cu pereţii înalţi de circa 350 de metri, au făcut parte din masivul munţilor Mac Donnell, dar în prezent din cauza erodării, stau izolate în mijlocul unei cîmpii.
Ciudatul fenomen începe în clipa în care stălucitorul astru atinge linia orizontului răsăritean. În această fază, timp de cîteva ore, meterezele de piatră netede şi drepte sunt parcă încediate, căpătînd o culoare roz-violaceu plăcută şi odihnitoare. Pe măsură ce soarele urcă pe bolta cerească, stîncile iau o culoare de un albastru intens, după care trec la un galben fermecător. De îndată ce soarele începe să coboare spre asfinţit, stîncile devin roşii-purpurii, ca nişte uriaşe blocuri de jăratic. Cu puţin înainte de asfinţit, stîncile trec de la roşu la culoarea carmin intens portocalie, pe care o păstrează pînă se pierd în umbra nopţii.
După cum spun turiştii şi oamenii de ştiinţă, fenomenul poate fi considerat "a opta minume naturală a lumii". Din punct de vedere ştiinţific, el este un efect al difracţiei luminii, datorită structurii şi compoziţiei chimice a rocilor, precum şi curenţilor provocaţi de solul încins de soare.

Împăratul roman Nero

Împăratul roman Nero (54-68 d.Hr.), poet, asasin şi incendiator al Romei, este reprezentat în diferite moduri.
A urcat pe tron la vîrsta de 17 ani, ajutat de Agrippina, mama sa, care îl omorîse pe tatăl lui adoptiv, împăratul Claudiu, servindu-i la masă ciuperci otrăvite. În primii cinci ani de domnie, Nero, ce în dialect sabin înseamnă "puternicul", a fost un împărat mărinimos şi înţelept, meritul aparţinîndu-i lui Seneca, care a guvernat în numele împăratului.
Cert este că guvernarea sa ulterioară a fost autoritară şi crudă, că a organizat asasinarea mamei sale Agrippina (în anul 59; legenda spune că atunci cînd a văzut cadavrul gol al mamei sale, a exclamat "Ia uite, nu mi-am dat niciodată seama că am avut o mamă aşa de frumoasă"), a fratelui său vitreg, Britannicus (otrăvit în 55), a soţiei sale Octavia (în 62) şi a lui Seneca, care era profesorul şi mentorul său (după ce acesta a fost compromis în conspiraţia împotriva lui Nero, a fost impus să se sinucidă în 65, tăinduşi venele). Nero i-a condamnat la moarte pe mulţi cetăţeni romani bogaţi şi stimaţi, fapt care a provocat mînia poporului.
Se crede că necazurile abătute pe capul Romei sub domnia acestui dictator au fost de decise de Poppea, iubita şi apoi soţia lui Nero; alţii însă au înaintat versiunea nebuniei, boală psihică ereditară care curge în sîngele Claudiilor şi le afecta creerul.

Coranul - cartea sfîntă a musulmanilor

Coranul, cartea sfîntă a musulmanilor, conţine relevaţia cuvîntului lui Allah, pe care a avut-o Mahomed (570-632), profetul şi fondatorul islamului. Coranul - Qur'an, care în arabă înseamnă "lectură", a fost redactat în anii posteriori morţii lui Mohomed.
Nascut la Mecca, acesta a primit, în 610, un mesaj divin, sub forma Arhanghelului Gabriel. Mesajele deveneau tot mai dese, iar sensul lor era acelaşi: există un singur Dumnezeu - Allah. Termenul "Alaha" era utilizat şi de creştinii de limbă siriană pentru a-l desemna pe Dumnezeu. Exigenţa principală a lui Allah era supunerea; însuşi cuvîntul "islam" înseamnă "supunere". Aceeaşi exigenţă o are şi Dumnezeul creştinilor.
Spre deosebire de creştinism care propovăduieşte dragoste şi nonviolenţă, islamismul este aşteptarea violenţei: Mahomed şi-a impus ideologia în peninsula arabică prin arme; el ucide şi cere şi altor musulmani să ucidă. În schimb, Isus este pacifist, îşi sacrifică viaţa, îi salvează sau îi ajută pe cei săraci.
Judecata în faţa Domnului, pentru faptele bune ori rele, este evocată atît în Biblie, cît şi în Coran: doar adevaraţii credincioşi vor ajunge în paradis. O singură esenţă pentru doua religii antagoniste, care lupta de peste un mileniu şi jumatate! Coranul stă la baza justiţiei civile şi reglementează regulile de comportare şi relaţiile dintre soţi, dintre părinţi şi copii, dintre stăpîni şi sclavi, dintre musulmani şi nemusulmani. Sunt recomandate generozitatea şi veracitatea, sunt comandate lăcomia şi egoismul. Sunt instituite legi alimentare, numarul soţiilor permise este stabilit la patru, dar se recomandă una singură.
Sintagma "fie chiar de greutatea unui atom", conţinută în Coran, este însă stranie pentru nişte oameni care au trăit în secolul al VII-lea şi s-ar putea presupune că autorii aceste opere sunt extratereştii.

Efectele încălzirii globale

Clima Pămîntului s-a încălzit cu 0,5 grade în ultimii 150 de ani şi continuă să se încălzească. În cazul în care temperatura globului se va ridica cu doar 3 grade, nivelul oceanelor va creşte cu 40-50 cm şi o bună parte a litoralului continentelor va suferi grav de pe urma inundaţiilor, unele insule şi porţiuni de coastă dispărînd cu totul în apă. Dacă încălzirea globală continuă, în anul 3000 Pămîntul va fi de două ori mai ferbinte ca acum şi imposibil de locuit.
Erupţiile vulcanice sunt în acest sens cataclisme cu efect benefic: se aruncă în atmosferă cantităţi enorme de particule, care blochează lumina Soarelui şi coboară temperatura globală. În 1991, de exemplu, după erupţia vulcanului Pinatubo, temperatura globală a coborît cu un grad.

Rasputin - persoana care a infuenţat ultimele zile ale Rusiei Ţariste

Rasputin Grigori Iefimovici, persoana care a infuenţat enorm ultimele zile ale Rusiei aflate sub dinastia Romanov, este unul dintre cele mai contraversate personaje din istoria secolului XX, atît prin viaţa, cît şi prin moartea sa.
Pelerin şi tămăduitor, cunoscut sub numele de "Călugărul nebun", Rasputin deşi provine dintr-o familie de ţărani, reuşeşte să fie adorat de familia ţarului şi să domine întreg Sankt Petersburgul. După ce l-a tămăduit, prin rugăciune, hipnoză sau cine ştie cum, pe tînărul Aleksei Romanov, care suferea de hemofilie, Rasputin a început să fie considerat un profet, un sfînt şi un om al lui Dumnezeu, în pofida vieţii scandaloase pe care o ducea şi a propovăduirii mîntuirii prin păcate comise şi mărturisite.
Devenit confidentul Ţarinei, Rasputin a fost acuzat de spionaj pentru nemţi (ţarina fiind de origine germană) în timpul Primului Război Mondial. Determinînd plecarea lui Nicolae al II-lea pe front, prin afirmarea că a avut o revelaţie că Rusia nu va ieşi victorioasă pînă cînd comanda armatei nu va fi preluată de însuşi ţarul, Rasputin dirijează, din spatele ţarinei, politica în ţară. Acest fapt nemulţumeşte nobilimea Sankt Petersburgului, care decide să-l ucidă.
Asasinatul a avut loc în noaptea de 29-30 decembrie 1916. Poliţia nu a învestigat cazul şi omorul a rămas învăluit în mister. Se spune că prinţul Iusupov l-a invitat pe Rasputin la palatul său, unde l-a servit cu vin şi prăjituri în care pusese cianură de potasiu. Otrava, deşi foarte puternică, n-a avut nici un efect, aşa că Rasputin a fost împuşcat de trei ori - în piept, spate şi cap. Încă viu, a fost aruncat în rîul Neva, îngheţat în acea perioadă. Corpul neînsufleţit a apărut la mal trei zile mai tîrziu, dar nu avea apă în plămîni. Aşadar, murise îngheţat?

Originea creştinismului

Creştinismul are două origini: iudaismul şi secta ezoterică a esenienilor. Între Talmud şi Biblie există mai multe similitudini decît deosebiri. Esenienii au fondat o sectă în regiunea Mării Moarte, care propovăduia o serie de principii şi noţiuni preluate de creştini: sfîntul duh, crucificarea, sosirea lui Mesia - Fiul lui Dumnezeu, mîntuirea sufletului, instalarea unei lumi perfecte - "cei orbi vor vedea, cei surzi vor auzi, morţii vor învia", nemurirea etc. În anul 164 î.e.n. a fost redactată "Cartea lui Daniil", iar în anul 150 î.e.n. a fost relatată istoria lui Isus (fără a se cita însă un nume concret), care însă nu se născuse (textul a fost scris pe rulou 4Q525, găsit printre alte manuscrise la Qumran, localitate situată la 4-5 km de locul unde a avut loc presupusul botez a lui Isus). Acest text se regăseşte oproape în întregime în Evanghelia după Matei. Către anul 100 î.e.n. este terminată redactarea Vechiului Testament şi a Thorei.
Cine erau creştinii primitivi? Poate esenienii. La Qumran, unde aceştia îşi aveau centrul, se lua în comun masa, iar un preot sfinţea (binecuvîntarea) pîinea şi vinul. Către 65 î.e.n. "Învăţătorul dreptăţii" are 12 discipoli, el ar fi Mesia din seminţia lui David: este persecutat, torturat, executat ca martir al credinţei şi trebuia să învie.
După un secol de la moartea lui Isus au fost scrise Evangheliile, care relatează despre aceleaşi fapte ca şi manuscrisele de la Marea Moartă (Qumran), datînd din 150 î.e.n. şi descoperite abia în 1947. Textele similare, scrise la o distanţă de aproximativ 3 secole, au nişte autori enigmatici.

Skywalk - o punte de observaţie în Marele Camion

În Marele Canion, în anul 2007 s-a inaugurat un impresionant pod, de fapt o punte de observaţie a rezervaţiei naturale. Botezată "Skywalk", puntea măsoară 21 de metri, are forma unei potcoave şi se află 1.300 de metri deasupra rîului Colorado. Muncitorii au avut nevoie de 373 de tone de oţel şi 90 de tone de sticlă.
Puntea a fost realizată de un magnat din Las Vegas, care a cheltuit 30 de milioane de dolari. Indienii Hualapai au permis construirea podului cu speranţa că turismul în zonă va lua amploare. Şi investitorii se aşteaptă că "Skzwalk" să devină una dintre principalele actraţii din Marele Canion. Pasarela permite vizitatorilor să admire de la înălţime peisajul unic. Arhitecţii spun că simultan pe podul de sticlă de pot plimba 120 de oameni.

Reproducerea "ţiparului-de-mare" - rămîne şi astăzi o enigmă

Reproducerea anghilei (numită impropriu "ţipar-de-mare") ţine de domeniul miracolelor. Acest peşte trăieşte în fluviile din Vestul şi estul Europii şi migrează în Marea Sargasselor, şi anume în zona cuprinsă între insulele Bermude şi insulele Bahamas, care are adîncimi maxime şi cea mai mare salinitate, pentru a-şi depune aici icrele.
Depunerea şi fecundarea icrelor începe primăvara devreme şi se termină la mijlocul verii, după care larvele "călătoresc", timp de circa trei ani, spre coastele Europei, purtate de curentul Golfstream.
Cum nimereşte anghila Marea Sargasselor - singurul loc de pe glob unde se poate reproduce - fără a da greş, străbătînd la mari adîncimi mii de kilometri, rămîne o enigmă. Se presupune că este vorba de o "memorie genetică".

Constantin cel Mare

Împăratul roman Constantin, supraumit "cel Mare", a fost un personaj straniu şi complex. Printre altele, trzeşte uimire atitudinea lui faţă de creştinism. S-a declarat un adept fervent al creştinismului, dar s-a convertit la noua relgie şi s-a botezat doar pe patul de moarte, în 337. Nu a respectat preceptele lui Isus nici în relaţiile sale cu familia; şi-a executat soţia, fiul şi un nepot. A dorit consolidarea Imperiului Roman, dar şi-a organizat o nouă capitală - Noua Romă, numită apoi Constantinopol, Italia devenind asfel o provincie a unui nou imperiu. Şi-a irosit toată opera sa de consolidare, de peste 30 de ani, printr-un testament absurd: Imperiul se împărţea în trei, cîte o felie pentru fiecare fiu al său (aceştia erau cvasiomonimi - Constantin, Constanţiu şi Constant).
Adoptarea creştinismului ca religie de stat, mutarea capitalii la Constantinopol şi divizarea Imperiului prin testament au dus la prăbuşirea Imperiului Roman de Apus, al cărui act de deces a fost semnat în anul 476.

Primul hotel pentru muribunzi

Pe malul fluviului Gange, lîngă oraşul indian Varanasi, s-a deschis primul hotel pentru muribunzii care se pot caza pentru a-şi da duhul în linişte. În cazul în care clienţii nu reuşesc să îşi încheie socotelile cu viaţa în maximum două săptămîni, aceştia sunt trimişi acasă cu rugămintea să revină cînd vor simţi cu adevărat că le-a venit timpul.
Patronul hotelului a declarat că ideea de a deschide un astfel de local i-a venit la o ceremonie legată de naşterea unui copil. În timp ce toată lumea se bucura de naşterea copilului, o bătrînă se chinuia să moară şi nu putea din cauza din cauza forfotei şi a gălăgiei.

Cleopatra - remarcabila regină a Egiptului

Legenda despre Cleopatra (este vorba despre Cleopatra a VII-a - 69-30 î.e.n., acest nume fiind purtat de încă şase regine ale Egiptului) ne fascinează de peste două milenii. Farmecul de seducere a Cleopatrei ce a cucerit inima a doi şefi eminenţi - Iuliu Cezar şi Marc Antoniu, căsătoria ei cu aceşti bărbaţi romani, curajul ei de a înfrunta inamicii, moartea benevolă (fiind să fie muşcată de o viperă) pentru a-şi salva onoarea, toate acestea şi încă multe altele au făcut să se scurgă din abundenţă cerneala.
Legenda spune că a reuşit să-l seducă pe Antoniu în cîteva clipe: acesta a acuzat-o la începutul mesei luate la bordul unui vas şi i-a făcut cadou Fenicia, Ciprul şi mari regiuni din Arabia, cînd s-a ajuns la desert. Cu certitudine a fost inteligentă, vicleană şi dîrză; s-a implicat activ în politica externă; a reuşit să-l înlăture de la putere pe fratele ei Pltolemeu, devenind la numai 18 ani regină a Egiptului; a intrat pe un car triumfal în Roma; a obţinut ca Cezar să-l recunoască oficial pe copilul lor, Cezarion, drept moştinitor. S-a învelit într-adevăr într-un covor (după alţii în pleduri) pentru a putea ajunge la Cezar, i-a iubit cu pasiune pe cei doi soţi, rămîne de demonstrat.
Deşi ni s-a prezentat imaginea unei brunete, Cleopara era blondă. Filozoful francez Blaise Pascal a spus: "Dacă nasul Cleopatrei ar fi fost mai puţin lung, cursul istoriei ar fi altul". Pascal face referinţă la frumuseţea femeii de stat, lungimea nasului fiind un etalon al frumuseţii în aceea epocă. Rolul reginei egiptene în evoluţia evenimentelor nu este de neglijat.

Moda pantalonilor în Europa

Moda pantalonilor în Europa are o istorie relativ scurtă, dar interesantă. Se consideră că primii care au purtat pantaloni au fost locuitorii Veneţiei, printre care erau foarte răspîndit numele Pantalone, de unde denumirea acestei piese vestimentare în multe limbi. De asemenea, datorită lui Pantalone, celebru personaj din comedia dell'arte italiană, originar din Veneţia, care purta o robă şi paltaloni lungi.
Dacă în secolul al XV-lea paltalonii erau mulaţi (un fel de ciorapi), iar în secolele XVI-XVII - scurţi, abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea ei au forma actuală. Cine îşi putea imagina că blugii (blue-jeans), creaţi iniţial, dintr-o stofă foarte rezistentă, pentru lucrătorii din docuri, vor deţine topul preferinţelor mai bine de o jumătate de secol?

O nouă concepţie a expediţiei argonauţilor

Expediţia argonauţilor către Colhida, ca să fure lîna de aur, transmisă de aezi, se bucură de o anumită autencitate în rîndurile oamenilor de ştiinţă. Hercule, Orfeu şi alţi eroi legendari de pe nava "Argo", sub comanda lui Iason, au întreprins călătoria cu aproximativ un secol înainte de războiul troian, nu pentru a fura un berbec cu lînă de aur, ci deoarece s-a aflat din vechi documente că blănurile de oaie cu lînă foarte fină erau aşezate în apa unor rîuri, pentru ca firicerile de aur să se prindă între fire.
Colhida este identificată cu Georgia de astăzi, în Caucaz fiind mulţi berbeci şi multe rîuri aurifere. Pornind de la informaţia că argonauţii au intrat în Marea Neagră prin Bosfor, dar că s-au întors pe un alt drum, cercetătorii susţin că acesta ar fi cursul Dunării (Istros), exploatat de greci, aşadar, încă de la începutul secolului al XIII-lea î.e.n. Nu este excluă nici ipoteza că promontoriul pe care argonauţii au zidit un oraş este cel pe care se ridică o parte a Constanţei. Asfel, această legendă este legată, într-o oarecare măsură, de ţara noastră.

Pizza "antiriduri"

Un bucătar din Salermo, Italia, a inventat pizza "antiriduri", pe bază de fîină integrală şi legume proaspete. "Primula", cum a fost botezată noua creaţie, este mult mai bogată în magneziu şi fier decît pizza clasică.
Inventatorul este Eugenio Luigi Iorio, nutriţonist şi biochimist la Universitatea din Napoli. El a făcut această invenţie la cerinţele patronului său, Cosimo Mogavero, care a reuşit să-l convingă pînă şi pe Papa Benedict al XVI-lea să guste noul produs, la o sărbătoare ce a avut loc la Vatican.
Cu toate acestea, Asociaţia adevăratei pizza napolitane a catalogat-o ca fiind un "sacrilegiu" la adresa tradiţiei de secole. Aceeaşi organizaţie se opune ca pizza să fie vîndută tranşată în felii.

Iluminaţii - cea mai mitică societate secretă

"Iluminaţii" sau "Perfectibilii" sunt, alături de "Francmasonii", societăţi misterioase despre care nu se ştie multe. "Iluminati order" este un grup fondat la 1 mai 1776, în Bavaria, de către fostul iezuit Adam Weishaupt, profesor de drept canonic, şi baronul Adolph von Knigge. Iniţial, grupul se numea "Perfectibili", avînd ca scop aderarea la un cod strict de moralitate, pentru a crea o comunitate capabilă să reziste forţelor răului. Biserica catolică nu accepta raţionalismul lui Weishaupt, care pretindea că religiile trebuie abolite, ca şi noţiunile de căsătorie sau proprietate.
Organizaţia, care n-ar fi depăşit 2000 de membri, printre care probalil marile personalităţi Goethe, Mozart şi Herder, ar fi dispărut în 1784-1785, fiind cea mai mitică societate secretă. Circulă unele zvonuri că Iluminaţii ar fi avut o implicare directă în Marea Revoluţie Franceză din 1789, deoarece fondatorii ordinului visau la o revoluţie în întreaga Europă şi aveau un plan de a o începe în Franţa.
Unii consideră că această organizaţie ocultă există şi în prezent, că este foarte puternică şi că guvernează lumea din umbră, ca în final să instaureze un guvern mondil totalitar. Ea s-ar compune din 13 familii, dintre cele mai bogate, influente şi puternice de pe glob. Pe internet poţi găsi nu doar diverse informaţii despre acest ordin luciferic (Lucifer era considerat drept Dumnezeul aducător de lumină şi adevăr), ci şi mărturii ale unor foşti Iluminaţi.

Supravieţuitorii trăsnetelor

Oamenii care sunt loviţi de trăsnet au şanse suprinzător de mari să scape cu viaţă, deşi adesea suferă schimbări organice misterioase. Supravieţuitorii trăsnetelor au organizat în 2007 o conferinţă internaţională, în încercarea de a-şi depăşi traumele şi de a-şi împărtăşi experienţa.
Conferinţa Mondială a Supravieţuitorilor Trăsnetelor şi Electrocutărilor s-a desfăşurat într-a sală a unui hotel din Pigeon Forge, un orăşel din statul american Tennessee. Asociaţia victemelor fulgerilor are 1.400 de membri, mulţi din afara Statelor Unite. Printre participanţi nu s-au numărat doar victime, ci şi experţi medicali. La finele întîlnirii de trei zile, s-a decernat titlul "Supravieţuitorul anului".
Distincţia i-a fost acordată Lindei Cooper, femeia care a fost trăsnită de patru ori. Prima oară s-a întîmplat acum 24 de ani, cînd se afla în faţa unui oficiu poştal; a doua oară - pe cînd vorbea la telefon în casă; a treia oară - în timp ce spăla vase (prin ţevele instalaţiei din bucătărie) şi ultima oară - prin geamul deschis al maşinii. Actualul deţinător al nedoritului record de "cel mai trăsnit om din lume" îi aparţine lui Roy Sullivan, un silvicutor din Virginia. El a fost lovit de trăsnet de şapte ori.

Insule-fantomă

Mai mulţi navigatori au descoperit insule, fapt adeverit şi de alţi călători, dar care într-o bună zi au dispărut. Aceste insule-fantomă au putut exista în realitate, dar au putut să dispară în urma evoluţiei Pămîntului sau a unui cataclism.
Există informaţii despre insula Paleo Kameni din Marea Egee, care a apărut subit în anul 179 î.Hr., despre alte două insule alăturate ei, apărute în 1573 şi respectiv în 1707. Insulele cu viaţă efemeră au apărut de asemenea în regiunea Azorelor, la sud-vestul Islandei. Alte insule descoperite s-au perdut într-o zi şi au fost apoi şterse şi de pe hartă. Cea mai scurtă viaţă au avut-o insula Fernandea, din apropierea Siciliei - a fost descoperită la 18 iului 1831 şi a dispărut la sfîrşitul lui august. Majoritatea dintre ele aveau materie de origine vulcanică, cea mai impunătoare de acest fel fiind insula Camiguin din Arhipelagul Filipinelor. Ivită în 1871, ea are în centru un munte de 1627 de metri.
Plutrh, Strabon şi alţii vorbesc despre mai multe insule, numite "fermecate", deoarece figurau pe hărţi, dar nu erau găsite. Una dintre acestea a fost concretizată de cartografii Eviului Mediu ca Insula Sf. Brandan, dar de fiecare dată era situată într-un alt loc pe glob. Pe măsură ce oceanul Atlantic era explorat, insula se deplasa ba la nord, ba la sud. Vreme de un mileniu această insulă a rătăcit, ajungînd pînă la Ecuador, ca apoi să dispară definitiv. Cam aceeaşi soartă au avut-o alte două insule "vrăjite" - Brazil şi Antilia.

Nessie - realitate sau ficţiune

Unul dintre monştrii marini a fost botezat afectuos "Nessie", după numele unui lac din Scoţia în care a fost văzut pe parcursul a cătorva secole - Loch Ness. Legenda e veche de circa 1500 de ani, din ziua în care un călugăr irlandez a văzut animalul. În acest lac imens (56 km2), adînc şi tulbure, cu profunzimea maximă de 230 m, şi-ar fi stabilit domiciliu Nessie, poate un strămoş al pleziozaurilor.
În 1933, apoi în 1951 au fost realizate fotografii, deşi întunecate şi vagi, ale monstrului, autencitatea cărora n-a fost dovedită. În 1961 a fost creat un Birou de investigare a fenomenului, ceea ce a permis cercetări cu sonare şi plonjări. Expediţia nu a găsit nimic, în afară de cadavre submarine. Numeroşi savanţi exclud posibilitatea existenţii lui Nessie din două motive: Nessie nu poate avea o viaţă veşnică şi deci ar mai exista şi alte creaturi, iar lacul are o fotosinteză foarte slabă şi nu ar putea hrăni nici un animal de 300 de kg.
Atunci de ce numeroşi oameni, printre care personalităţi demne de încredere, afirmă că l-au văzut pe Nessie? A fost înaintată ipoteza unei deformări optice, legate de refracţia atmosferică: în realitate erau foci sau poate o chiar o bîrnă pe un val! Deoarece unele caverne submarine au legătură cu marea, se poate admite că lacul este doar o reşedinţă secundară, domiciliul lui Nessie fiind marea.

Tezaurul Romîniei

Tezaurul Romîniei a fost trimis în Rusia în timpul Primului Război Mondial, dar aşa şi nu a fost returnat în întregime. El include tezaurul Băncii Naţionale a Romîniei, valori aparţinînd unor diverse bănci romîneşti, colecţii de artă, bijuterii şi arhive. Toate acestea au fost transportate din Romînia spre Rusia ţaristă, cu scopul de a fi adăpostite de armatele Puterilor Centrale, care ocupasereă o parte însemnată a Romîniei şi ameninţau să ocupe întreg teritoriul naţional.
După Marea Revoluţie din Octombrie şi preluarea puterii de către comunişti, sub conducerea lui Lenin, proaspăt instalata putere sovietică a sechestrat tezaurul şi a refuzat restituirea acestuia. O parte a fost înapoiată în anul 1956, ca un semn de bunăvoinţă a sovieticilor faţă de puterea comunistă din Romînia. Însă o mare parte din tezaur a rămas nerestituită, acest subiect rămîne unul foarte sensibil în relaţiile diplomatice dintre Romînia şi Rusia.

Woodoo - o religie africană antică

Woodoo este un amestec între catolicism şi o religie africană antică. Comform acestei credinţe există un singur Dumnezeu, creatorul Universului. Subordonate lui sunt Loau - zeităţi mai mici sau sfinţi, mesageri între cei ce practică woodoo şi Dumnezeu. În cele din urmă, există preoţi - Houngans şi preotese - Mambos. Deşi iniţial aproape toţi practicanţii de woodoo erau negri, se crede că, în momentul de faţă, între o treime şi o jumătete dintre ei sunt albi. Cam trei sferturi sunt femei.
Magia, albă sau neagră, constituie o parte importantă a creaţie woodoo. Există woodoo-işti care aruncă blesteme, cele mai puternice şi mai negative dintre ele purtînd denumirea de "wangas". Alţii practicanţi ai woodoo prepară remedii din ierburi şi poţiuni magice. Unii sunt clarvăzători şi sunt cunoscuţi sub numele de "Patru ochi". Cea mai importantă parte a woodoo este constituită din ceremonia religioasă. Încetul cu încetul, woodoo-işti trec la o frenezie religioasă şi spirituală, folosind dansul, muzica sau băuturile alcoolice, pentru a fi mai inspiraţi. În unele ceremonii, mai ales în cele "jucate" pentru turişti foarte bogaţi, sunt folosite droguri sau practici sexuale. În cele din urmă, unii practicanţi sunt posedaţi de Loas. Se spune că atunci Loas "călăresc caii". În timp ce este posedat sau "călărit", woodoo-istul poate vorbi în diferite limbi, poate face previziuni sau da sfaturi, poate mînui şerpi veninoşi sau spune vrăji care se realizează.

Posedarea de spirite

Posedarea aparentă de spirite este un fenomen observat în toate timpurile. Posedarea demonică se poate manifeste sub formă de tulburări de personalitate sau de boală - orbire, muţenie, isterie, epilepsie. Epilepsia se caracterizează prin crize convulsive repetate, perderea cunoştinţei, halucinaţii senzoriale şi alte tulburări psihice. Natura epilepsiei rămîne necunoscută, dar se pare că poate fi indusă în mod artificial în persoane normale, sensibile din punct de vedere psihic (se consideră că uneori pote fi cauzată de un traumatism cranian sau o tumoare cerebrală). Psihoza, delirul paranoic, autismul sau alte dereglări legate de schizofrenie pot fi de asemenea manifestările unei posedări demonice.
După relatarea biblică, Isus Hristos a vindecat bolile obişnuite prin punerea mînilor sau prin ungere, iar posedarea demonică prin porunca dată demonului de a pleca din omul respectiv. Exorcizarea - alungarea demonilor din trupul unui posedat - este aplicată de Biserică (pînă în 1972 a existat şi un ordin a clericilor exorcişti), dar şi de unele persoane cu puteri supranaturale.

Sfîrşitul vieţii lui Mozart

Neegalatul astzi Mozart a murit la vîrsta de 35 de ani, în 1791. Sfîrşitul i-a venit într-un moment în care compozitorului, aflat pe patul de moarte, i s-au făcut multe oferte şi în care civilizaţia a început să-i aprecieze talentul şi munca: Catedrala din Viena l-a numit maestru de capelă, oferindu-i un salariu foarte mare; cîţiva directori de teatre îi propuneau contracte avantajoase.
Mozart nu se întrista atît de apropierea morţii, cît de momentul nepotrivit al acestuia, rostind cu cîteva zile înainte de deces: "Tocmai acum să-mi vină sfîrşitul cînd în sfărşit aş putea începe să trăiesc?".Geniul muzicii universale a creat pestee 600 de lucrări. Familia sa n-a avut bani însă bani pentru a-i cumpăra un loc în cimitir. Mozart a fost înmormîntat într-o groapă comună, alături de alţi săraci.

Dispariţia misterioasă a scriitorului Antoine de Saint-Exupery

Pilotul şi scriitorul francez Antoine de Saint-Exupery a decedat la 31 iulie 1944, într-o luptă aeriană cu bombardierele germane. Epava avionului nu a fost găsită şi avionul a fost dat dispărut. Se ştie că pilotul, unul dintre pionerii aviaţiei, întrecea limitele autorizate şi era în conflict cu superiorii, care i-au interzis acest ultim zbor. Obţinînd totuşi permisiunea de a zbura în misiune de recunoaştere deasupra oraşelor franceze Grenoble şi Chambery, Saint-Exupery părăseşte coastele Franţei, după cum a semnalat postul radar. De ce? După 4 ore de la decolare, avionul, care nu mai avea carburant, nu s-a întors pe aerodrom. A aterizat avionul undeva pentru a dispărea în anonimat sau s-a sinucis? Puţin probabil, deoarece scria în opera sa că sinuciderea este un lux, iar principalul în viaţa sa este responsabilitatea faţă de omenire. Accidentul nu este exclus, deşi condiţiile meteo erau favorabile, iar Saint-Exupery era un pilot bun. Nici bucăţile de aluminiu ale unui avion Lighting P-38 şi nici brăţara pe care era gravat numele aviatorului, prinse în 1998 în năvodul unui şalupe nu departe de Marseille, nu au dezlegat misterul: cercetările efectuate într-o rază de 100 km nu s-au soldat cu vreun rezultat.

Pînza de păianjen - contrazice teoria evoluluţionistă

Dacă ne uităm cu atenţie la o pînză de păianjen, constatăm că este alcătuită din două tipuri de fire: unele mai groase şi nelipicioase, care alcătuiesc un fel de schelet al pînzei, iar între ele altele mai subţiri şi lipicioase. Cele doaă tipuri de fire au două roluri distincte: pe cele groase se deplasează păianjenul, pentru a nu se prinde de propria plasă, iar cele lipicioase capturează prada.
Teoria evoluţionistă susţine că animalele evoluează trptat, deci cele două tipuri de fire ar fi trebuit să apară pe rînd. Numai că în cazul în care ar fi apărut mai întîi firele lipicioase, păianjenul s-ar fi prins în propria plasă, iar în cazul în care ar fi apărut mai întîi firele nelipicioase, ar fi murit de foame, pentru că nu ar fi putut prinde alte insecte. În ambele cazuri, vedem că el nu ar fi putut supravieţui pentru a evolua ulterior spre alte forme.
Aşadar, păianjenul trebuie să fi fost capabil de la început să secrete ambele tipuri de fire, ceea ce contrazice teoria evoluluţionistă şi confirmă faptul că speciile au fost create de un Creator inteligent, care le-a dotat cu tot ce le era necesar pentru a trăi.

O nouă armă în lupta cu celulita

A fost creată o nouă armă în lupta cu celulita. Acestea sunt cremele pe bază de cafeină. Substanţa este absorbită imediat în piele, unde pur şi simplu topeşte grăsimele. Descoperirea a fost făcută de cercetătorii brazilieni.
Medicii de la Universitatea Federală din Rio de Janeiro au testat crema pe bază de cafeină pe 130 de femei. După o lună, circumferinţa coapsei s-a redus cu aproape doi centrimetrii, iar aspectul de coarjă de portocală nu mai era atît de de vizibil. Specialiştii spun că efectele cafeinii se cunoşteau de mult timp, dar pînă acum nimeni nu a demonstrat eficienţa ei. Celulita apere cînd grăsimele, lichidele şi toxinele sunt captate sub piele. Deşi eliminarea kilogramelor în plus poate fi de ajutor, chiar şi femeile slabe pot dezvolta celulita. Cu toate că tratamentul este extrem de eficace, medicii susţin că el trebuie combinat cu o dietă alimentară echilibrată şi cu exerciţii fizice.

"Banii nu au miros!"

"Banii nu au miros!", obişnuim să spunem cînd dorim să arătăm că nu contează mijlocul prin care au fost dobîndiţi. Această frază ne-a rămas de la împăratul roman Vespasian, care a domnit în 69-79, fiind succesorul lui Nero şi întemeietorul dinastiei Flaviilor.
Găsind vistiera goală, Vespasian a impus mai multe taxe, printe care pe cea asupra closetelor pubice (care existau pe atunci!): cine le folosea, plătea o taxă, iar cine nu, o amendă (amenda era mai mare decît taxa). Ironiile pe seama lui nu încetau şi chiar fiul împăratului, Titus, nu susţinea această modalitate de a scoate bani. Atunci tatăl i-a vîrît sub nas o monedă, spunîndu-i: "Nu are miros!". Latrina publică pentru bărbaţi se numeşte literar "vespasiană"

Sequoia - giganţii longevivi

Giganţii longevivi ai lumii vegetale sunt sequoia - "arborele mamut", conifer din munţii Californiei, care creşte pînă la 140 de metri şi poate trăi pînă la 10 mii de ani, Dragonul, arborele din Orotava, cu vîrsta de 6 milenii, boababul de pe Capul Verde, bătrîn de 5150 de ani, celebra tufă de trandafiri din mănăstirea "Hildesheimer Dorn", care are 4 milenii, şi ferigele uriaşe Macrosamia din Australia, care trăiesc 15 mii de ani!
Diametrul trunchiului de sequoia poate atinge 40-50 de metri, iar lemnulsău este tere ca fierul. Americanii au stăuns, cu ajutorul dinamitei, un asfel de copac, pentru un tunel prin care poate trce doauă camioane unul lîngă altul. La o expoziţie universală, a fost expusă o secţiune a unei tulpini de sequoia, pe care se afla un pian, cinci muzicanţi şi 16 perechi de dansatori.
Longevivi sunt măslinul (2000 de ani), stejarul (1600), teiul (1150), cedrul (800), părul (400), chiparosul (350), ulmul (330). Un uriaş al lumii verzi este eucaliptul. În Australia, care este baştina lui, cresc copaci de peste o sută de metri, iar cel mai înalt eucalipt atinge înălţimea de 155 de metri.

Nostradamus - unul dintre cei mai mari profeţi ai lumii

Nostradamus (Michel de Nostre-Dame), astrolog, medic la curtea regală şi filosof francez (1503-1566), este considerat unul dintre cei mai mari profeţi ai lumii. Celebritatea i-a venit în timpul vieţii, după ce s-a adeverit una dintre prezicerele sale - moartea crîncenă, după o luptă într-un turnir, a regelui Franţei Hernric al II-lea (1559).
Nostradamus a studiat astrologia din nişte cărţi pe care mai apoi le-a ars şi şi-a început "Centurile astrologice", catrene profetice repartizate în serii de cîte o sută. În total a scris 10 "Centuri", în care a prezis evenimentele cruciale care aveau să se întîmple pînă în anul 3797. Pentru ca profanii să nu le poată înţelege, el şi-a redactat oracolele folosind modalităţile sintaxei latine, cu inversiuni, antiteze, anagrame (Rapis pentru Paris, Nersaf pentru Franţa, Norlaris pentru Loreni etc.), calambururi (Dort-leans pentru Orleans), metafore, cuvinte celtice, spaniole, latine, greceşti şi ebraice.
Autorul "Centurilor" descrie în catrenele sale mai multe evinimente pe plan mondial, care au fost ulterior descifrate şi confirmate de evoluţia istoriei: Revoluţia Roşie, venirea la putere a nazismului, lansarea aeronavelor în Cosmos, confruntarea cu SIDA etc. Nostradamus a prezis de asemenea explozia primei bombe atomice, moartea lui J.F. Kennedy, asasinarea lui Abraham Lincoln, uraganul "Katrina", dar şi un război al Rusiei şi Statelor Unite împotriva Chinei. Milţi dintre cei care au studiat "Centurile" consideră că Nostradamus a prevăzut atacul terorist din 11 septmbrie 2001 într-un catren în care vorbeşte despre "cerul în flăcări", "new city", "trăsnet uriaş" şi "doi fraţi răpuşi".
Fără să aibă nimic spectaculos în ea, moartea lui Nostradamus s-a produs la 2 iulie 1566. A fost înmormîntat în zidul Biserici Cordelierilor din oraşul francez Salon. În 1791, mormîntul lui a fost deschis şi osemintele reîngropate în Biserica "Saint Laurent" din Salon. Se zice că pe sicriul său era gravată data exactă a deschiderii mormîntului.

Aurorele polare

Aurorele polare, fenomene astronomice luminoase deosebit de spectaculoase, i-au captivat dintodeauna pe oameni, căpătînd de-a lungul timpului nume şi asocieri dintre cele mai curioase. Romanii şi euroasiaticii le numeau "ploi de sînge" sau "vînturi de lumină", iar chinezii le ziceau "dragonii nopţii". Alte popoare credeau că aurorele polare reprezintă paradisul.
Sute de ani aurorele polare au fost mai mult descrise de poeţi şi scriitori, decît de specialişti. Abia în anii '50 ai secolului XX au început cercetările ştiinţifice. Aurorele se formează datorită unor particule din atmosferă care, atrase de pămînt prin forţa magnetică, se lovesc de aceasta cu o putere foarte mare. Apoi, din cauza forţei cu care se lovesc, ajung iar în atmosferă, unde se întîlnesc cu atomii de oxigen. În funţie de energiile pe care le cuprind acceste particule, se formează culorile aurorelor. Cel mai des întîlnite sunt cele de culoare verde-deschisă, rezultă din lovirea particulelor cu atomii de oxigen la o distanţă de mai puţin de 400 km de pămînt. Culoarea roşie se formează atunci cînd aceste ciocniri au loc la mai mult de 400 km de pămînt. Aceste fenomene se produc foarte des în atmosferă, dar ele nu au aceeaşi durată şi intensitate; unele nici nu pot fi observate cu ochiul liber. Însă cu ajutorul tehnologiei moderne, chiar şi cele mai slabe pot fi observate. Totuşi, tehnologia încă nu a reuşit să dezlege misterul duratei aurorelor şi nici să răspundă la întrebarea de ce ele au forme foarte diferite.

Principiile medicinii tradiţionale Chineze

Medicina orientală este originară în principal din China. Ea se bazează pe tratamente naturiste, cum ar fi plante medicale şi pe acupuntură. În medicina orientală, se consideră că fiinţa umană este constituită din principiile material şi energetic sau spiritual. Se aplică şi tratamentul "chigon", un fel de manipulare sub puterea lui Dumnezeu. Ki, principiul energetic, este forţa vitală care circulă în întrgul univers şi care face ca trupul şi mintea să funcţioneze normal. O activitate anormală a acestui principiu cauzează depresie, edeme, congestii şi alte tulburări fiziologice. În Cina există peste 30 de universităţi de medicină tradiţională.

Cele mai mari tragedii din zona Bermudelor

Comform datelor organizaţiei internaţionale Bermuda-Triangle, unele dintre cele mai mari tragedii din zona misterioasă a Bermudelor sunt următoarele. În septembrie 1799 "U.S.S. Insurgent" a dispărut cu un echipaj de 340 de membri. În anul 1880 a dispărut vasul-şcoala "HMS Atlanta", pe care erau 290 de cadeţi (în Marea Britanie acest incident a fost considerat o catastrofă naţională). După aproape patru decenii, în 1918, "U.S.S. Cyclops" a dispărut avînd la bord un echipaj de 309 membri. La 1 decembrie 1925, "Cotopaxi" a dispărut cu toate cele 32 de persoane aflate la bord. În martie 1926 vasul comercial "Suduffco" a dispărut şi el, avînd la bord 29 oameni. Între 1938 şi 1976 au dispărut patru vase, cu un total de circa 200 de pasageri.
Multe din aşa-zisele mistere s-au dovedit a nu fi chiar atît de misterioase sau neobişnuite la o examinare mai amănunţită, conţinîn erori şi fabricaţii care în mai multe cazuri au circulat şi recirculat timp de zeci de ani.

Descoperirea legei greutăţii specifice

Legea greutăţii specifice a corpurilor a fost descoperită datorită unei întîmplări fericite. Arhimede a trebuit să răspundă regelui cetăţii, tiranului Hieron al II-lea, dacă acesta fusese amăgit de făurarul care i-a confecţionat a corană din aur. Cum să afle dacă corana era din aur sau dacă aurul a fost amestecat cu un metal ieften? S-a frămîntat mult şi bine pînă într-o zi cînd, cufundîndu-se în cadă, a observat că apa s-a ridicat, iar picioarele i-au devenit mai uşoare. "Evrika!", a exclamat Arhimede şi a formulat legea care îi poartă numele: un corp scufundat în apă pierde o parte din greutatea sa, egală cu volumul de apă dislocat (dezlocuit).

Religia Babilonului Antic

Religia Babilonului Antic era axată pe zeul Lunii, Sin, şi pe soţia acestuia, Iştar - Venus, mama tuturor oamenilor. Ca simboluri ale Lunii erau folosite coarnele, taurii cu aripi, corabia procesuală care plutea pe Eufrat, iar mai tîrziu şarpele. Zeiţa religiei din Asiria, Iştar - Venus, era reprezentată în amulete ca o femeie nudă, cu părul împletit în gîţe lungi. Semnul lui Iştar este steaua cu opt raze, găsită în straturile arhiologice, datînd milenii de-a rîndul. Panteonul babilonian s-a îmbogîţit ulterior cu zeul Murduk, devenit principal. Se crede că Murduk era asociat cu planeta Jupiter, dar că regele zeilor a primit toate titlurile şi atributele învinsului rege Sin.
În oraşul aserian Ur, de unde a plecat Avraam spre Canaan, zeii principali erau Nanna, zeul Lunii, regele tuturor zeilor din Univers, şi Ningal, soţia sa. Figurinele din lut avînd corp de femeie şi cap de şarpe, unele dintre ele alîptănd prunci, indică că şarpele a început să domine, înlocuind taurii cu cap de om.

Saba - regina Arabiei

Saba (numită de arabi Balkis), regină legendară a Arabiei, a fondat la sud-vestul peninsulei Arabice, pe teritoriul actual al Yemenului, un imperiu înfloritor - Saba, cu capitala la Marib (azi un sat sărac în mijlocul deşertului). În primul mileniu î.e.n. acest regat era foarte vestit. Nu s-a găsit nici o dovadă că regina Saba a existat în realitate. Biblia şi coranul menţionează vizita făcută de regina Saba lui Solomon, regele iudeilor, vestit prin înţelepciunea sa. Legenda relatează şi despre căsătoria reginei cu Solomon.
În Marib şi în hramul Balkis se proslăvea zeul sau zeiţa Lunii, asociată cu un animal încornorat. Poate de aceea despre Saba se spunea că avea copite de ţap în loc de picioare. Luna - Venus era cunoscută ca divinitate feminină supremă Ishtar (Iştar) sau Ashtart în Mesopotania. Iştar era simbolul suprem al frumuseţii, protectoarea dragostei, zeiţa bătăliilor, dar şi a înţelepciunii. Regina Saba ar fi venit la Solomon să-l încerce cu întrebări. În vechiul Testament se spune că Solomon a început s-o slujească pe Ashtar, zeiţa cerului. Să fi fost oare regina Saba Ashtart? Nu se ştie care care erau legăturile dintre cele două regate, însă există multe asemănări între limlele Arabiei de Sud şi vechea limbă erabică.

Războiul Troian

Troia lui Homer a rămas legendă pînă în anul 1871, cînd Heinrich Schliemann, fascinat de "Iliada" şi "Odiseea" (în 6 săptămîni a învăţat pe de rost 25.000 de versuri), a găsit-o pe colina Hissarlîk, pe coasta turcă a Mării Egeea. Au fost degajate 7 oraşe suprapuse, ultimul datînd din epoca de bonz (2500 î.e.n.). Al doilea era acoperit de un strat gros de cenuşă. Dezgopînd o mare comoară din obiecte preţioase, cercetătorul consideră că aceasta i-a aparţinut lui Priam, regele legendar al Troiei. În realitate, aceste vestigii s-au adeverit a fi mult mai vechi. În 1876, acelaşi Schliemann descoperă oraşul grec Micen, statul lui Agamemnon, care a întreprins expediţia în Troia, pentru a-şi răzbuna fratele. Realitatea nu a confirmat încă motivul războiului, transmis de mit: răpirea frumoasei Elena, soţia regelui Spartei, de către Paris, fiul lui Priam (numele Elenei nu a fost menţionat nici într-un document).
Dacă s-a demonstrat că Troia a existat şi că Războiul Troian a avut loc, istoria calului Troian este considerată o ficţiune. În primul rînd, nu s-a găsit nici un fragment din acest animal gigantic de lemn, utilizat ca şeretlic pentru a putea intra în cetate. În al doilea rînd, construcţia acestui cal, pe neobservate, ar fi fost dificilă, dacă nu chiar imposibilă. În al treilea rînd, să fi fost Troienii într-atît de naivi?

Asasinarea lui Nicolae Iorga

Autorii asasinatului comis la persoana lui Nicolae Iorga - erudit şi om politic romîn - au fost consideraţi legionarii. Deşi se ştie că grupul lui Trăian Boieru care a săvîrşit omorul a acţionat fără permisiunea şi fără ştirea conducerii legionarilor, mişcarea a fost acuzată de asasinarea lui Iorga. Soţia marelui profesor a depus mărturia că persoanele de prim rang din conducerea legionară i-au telefonat lui Iorga la Sinaia, avertizîndu-l asupra primejdiei şi sfătuindu-l să plece imediat de acasă pentru a nu fi găsit de ucigaşi (crezînd că telefonul de la Bucureşti face parte din scenariu şi că era să fie ucis după ce-şi va părăsi locuinţa, Iorga a rămas pe loc, din păcate).
Unii cred, pe bună dreptate, că omorul a fost înfăptuit din ordinul lui Stalin. Acest fapt este recunoscut de un general rus, care susţinea că persoanele care l-au ucis pe Iorga erau agenţi ai URSS înfiltraţi în mişcarea legionară, în scopul discreditării legionarilor, care erau în esenţă anticomunişti, antibolşevici. De asemanea, se stie că după ce Boieru a fugit în Germania în 1941, familia acestuia rămasă în Constanţa nu a avut de suferit, spre deosebire de alte familii ale legionarilor, din partea autorităţilor instalate de Armata Roşie. În plus, la sfîrşitul anilor '50 i s-a permis plecarea în Occident - într-o perioadă în care legionarii înfundau închisorile, inclusiv pentru vina de a-l fi asasinat pe Nicolae Iorga.

Crucificarea - modalitate de execuţie

Crucificarea, ca modalitate de execuţie, a fost practicată de fenicieni şi de cartaginezi, iar mai tîrziu a fost folosită pe scară largă de romani. Înainte de aceasta, execuţia se făcea prin omorîre cu pietre; trupurile erau uneori atîrnate de stîlpi ca un avertisment pentru populaţie.
Crucificarea era cea mai crudă şi umilitoare dintre toate metodele. Nu toţi însă erau omorîţi prin crucificare de vii, ci numai sclavii, provincialii şi infractorii de cea mai joasă speţă. Astfel, apostolul Petru a fost crucificat, la fel ca şi Isus, iar Pavel, fiind cetăţean roman - decapitat. După ce infractorul era condamnat, înainte de a fi răstignit, victima era bătută cu un "flagellum", un bici de piele, care grăbia moartea prin sleirea corpului. Uneori moartea era grăbită prin fracturarea picioarelor. Locul de tortură şi crucificare se afla în afara cetăţii.

Secretul viorii lui Stradivarius

Joseph Nagyvari, profesor emerit la Catedra de Biochimie a Universităţii Texas A&M, studiază compoziţia chimică a viorilor Stradivarius încă din 1976. La capătul unei munci titanice, el a ajuns la concluzia că anume substanţele chimice (şi nicidecum lemnul folosit de Stradivarius) confereau viorii un sunit unic.
Lemnul folosit de Antonio Stradivarius şi de Guarneri del Gesu era supus unui tratament chimic foarte agresiv, iar aceste substanţe chimice acţionau ca agenţi de oxidare. Lutierii le-au tratat cu aceste substanţe dintr-un motiv prozaic: pentru a împedica viermii şi carii să se cuibărească în lemnul viorilor. Probabil că, după ce au aplicat acest tratament plăcilor de lemn din care se confecţionau viorile, au rămas plăcut surprinşi de pronfunzimea şi claritatea sunetelor şi au hotărît să continue procesul de fabricaţie şi să păstreze secretul.
Muzicologii trebuie să fie recunoscători... cariilor! După cum se ştie, Antonio Stradivarius (1644-1737) a creat de-a lungul vieţii circa 1200 de viori, ţinînd o strictă evidenţă a acestora. La ora actuală, mai există doar jumătate dintre viorile stradivarius, fiecare fiind cotată la peste 5 milioane de dolari!

Trepanaţia practicată în antichitate

Trepanaţia era practicată de civilizaţiile antice. S-au găsit mai multe cranii cu urme de intervenţii chirurgicale. Ele sînt descrise în tratatele de medicină ale lui Hipocrate (460 - 355 î. H.), care a explicat pe larg de ce sînt necesare şi cum se efectueaza. Deasemenea, în diferite părţi ale lumii, s-au deshumat shelete, a căror datare variază între anii 50.000 şi 150.000 î.e.n., cu urme de intervenţii chirurgicale la nivelul pieptului şi la nivelul inimii.
Tăieturile efectuate, probabil cu silexul, pe partea stîngă a cavităţii toracice, indică operaţii cardiace. Este surprinzător faptul că au fost secţionate exact coastele care sunt secţionate în prezent de chirurgi. S-a constatat că în unele cazuri periostul (membrana osului) a acoperit această secţionare, concluzia oamenilor de ştiinţă fiind că operaţia a reuşit şi că bolnavul a trăint după aceea mai mulţi ani.
Textul unui papirus din biblioteca de la Alexandria, datînd din mileniul III î.e.n., relatează modul în care a fost vindecat un soldat grav rănit la inimă: este descrisă intervenţia chirurgicală la care a fost supus tînărul din garda faraonului. Manuscrisul menţionează în continuare încercarea transplantări unei inimi, fără a indica dacă această temerară acţiune a avut succes. Inima bolnavă a unui egiptean a fost înlocuită cu acea a unui bou Apis - animal sfînt.

Fenomenul optic - Fata Morgana

Un fenomen considerat cîndva miraculos astăzi poate fi explicat în mod ştiinţific. Este vorba despre Fata Morgana, miraj optic produs în special în regiunile deşertului. El apare în cazurile în care raza de lumină de la un obiect trece spre ochiul celui ce-o observă prin nişte straturi de aer de diferite temperaturi şi densităţi, abătîndu-se de la direcţia iniţială.
În Sahara se observă anual circa 160 de mii de miraje. Au fost alcătuite hărţi speciale ale drumurilor de caravane, pe care sunt marcate locurile unde de obicei apar miraje: fîntîni, oaze, crînguri de palmieri, lanţuri de munţi. Mirajul poart fi periculos, în cazul în care drumeţii se iau după iluzia optică şi se abat de la drumul corect. Mirajul se observă şi uneori sus, pe boltă, nu doar în pustiu, ci şi în regiunile polare. La formarea mirajelor contribuie lipsa vîntului, ceea ce nu permite ca păturile de jos şi de sus ale atmosferii să se amestece.
Fenomenul optic a fost denumit "Fata Morgana", deoarece se credea că mirajul era provocat de farmecele vrăjitoarei malefice Morgana, regina din Avalon, sora legendarului rege Arthur. Expresia este de origine italiană, deoarece la început aşa a fost denumit mirajul văzut uneori la răsăritul soarelui în strîmtoarea Messina din sudul Italiei.

Zalmoxe

Potrivit legendelor transmise de istoricii greci Herodot şi Strabo, Zalmoxe (sec. VI î.e.n.) era un scav şi un discipol a lui Pitagora, legiuitor şi profet în Dacia, zeificat ulterior pentru meritele de reformator.
Principiile religiei lui Zalmoxe se înscriu în viziunile iatromaţilor din Grecia ("itros" - vindecător, "mantis" - ghicitor), bazate pe concepţia nemuririi şi transmigrării sufletelor, şi care aveau faima de asfel de experienţe ca prezicerea, taumaturgia (vindecarea miraculoasă), amintirea vieţiilor anterioare, ubicuitatea (omniprezenţa - în mai multe locuri în acelaşi timp), călătoria extatică, translaţia în spaţiu. Viaţa lor comporta moralitate, abstinenţă, ascetism şi reguli dietetice (vegetarismul). Iatromanţii nu sunt peronaje mitice, printre ei se numără Pitagora din Samos, Epimenide din Creta, Hermotim din Clazomene, Aristeu din Proconessos, Empedocle din Agrigent.

Thomas Edison

Savantul amaerican Thomas Edison este unul dintre cei mai mari şi mai fertili inventatori: el a făcut mii de invenţii şi perfecţionări tehnice.
Lumea îi datorează fonograful (strămoşul patefonului), unul dintre primele aparate de proiecţie cinematografică, telegraful duplex (Edison avea doar 17 ani), microtelefonul cu praf de cărbune (microfonul telefonic), lampa cu incandescenţă, maşina de scris, hîrtia parafinată, cerneala în relief, un model de elicopter, prima locomotivă, dinamul (generator electric cu curent continuu), dulia şi soclul cu filet pentru becul electric, o maşină de fabricat ciment "Portland", acumulatorul alcalin fier-nichel şi multe altele.

Titanii

În mitologia greacă, Titanii erau cei şase copii ai Terrei (Geea) şi ai Cerului (Uranus). Acest masaj ar putea fi interpretat în felul următor: extratereştri de o rasă superioară, veniţi de pe alte planete şi consideraţi zei cu puteri supranaturale, s-au unit cu fiice ale Pămîntului, dînd naştere unor fiinţe deosebite, cu puteri fizice şi spirituale excepţionale. Legenda spune că Titanii s-au răscululat împotriva lui Zeus (Jupiter), dar au fost învinşi şi aruncaţi în Tartar, ţinut de sub Infern, stăpînit de Hedes (la romani, Pluton). Titanii au avut şase surori, Titanidele.
Titan este cel mai mare satelit al planetei Saturn, descoperit în 1655. Pluton (Pluto) este cea mai mică şi cea mai depărtată planetă a sistemului solar, descoperită în 1930. Asociind numele zeilor cu numele planetelor, se poate emite ipoteza că mitologia relatează războiul planetelor. Titanii ar putea fi nişte corpuri cereşti: sateliţii ai planetelor, asteroizi, stele etc. Lui Atlas i s-ar fi rezervat asfel rolul de a contribui la echilibrul cosmic, interpunîndu-se prin forţa sa între Univers şi planeta noastră.

Carantina

Carantina - izolarea bolnavilor peste 40 de zile - a fost introdusă în Italia, în secolul al XIV-lea, după ce italienii au observat imunitatea evreilor la anumite epidemii. Ei au aflat că evreii separau pacienţii cu boli conagioase, practică moştenită încă din perioada Exodului biblic din vremea lui Moise.
În timpul rătăcirii prin pustiu, israeliţii respectau un "cod" sanitar strict: excrementele se ardeau, nu se consuma carne de porc sau a animalelor care au decedat etc., fapt care le-a permis să supravieţuiască. Asfel, Dumnezeu a interzis poporului lui Israel să mănînce carne de porc din motive de igienă: porcul se hrăneşte cu resturi şi poate fi infectat, porcul este gazdă pentru un vierme intestinal, care, transmis omului, poate provoca o boală grea, trichinoza, şi chiar moartea. Fierberea îndelungată omoară viermii, dar nu elimină riscul. Această relaţie dintre carnea de porc şi trichinoza a fost stabilită abia în secolul al XX-lea.

Omul-lup

Omul-lup a dat naştere multor legende încă din Antichitate. În secolul al V-lea î.e.n., Herodot relata că grecii stabiliţi pe malurile Mării Negre credeau că locuitorii aceste regiuni puteau să se metarmofozeze în lupi. În prezent, este cunoscută licantropia - o afecţiune psihică, prin care bolnavul se crede a fi lup. Este o halucinaţie, deoarece cel afectat nu prezintă nici o metarmofoză. Termenul "licantropie" vine de la numele unui rege grec, Lycaon, suveranul Arcadiei, transformat de Zeus în lup, deoarece a mîncat carne de om în timpul unui banchet. Oamenii-lupi au provocat spaimă în Europa şi mulţi au fost condamnaţi sub acuzaţia de a se transforma în lupi: într-un secol au avut loc circa 30.000 de procese în Franţa. Faptele reale se împletesc cu afabulaţiile. În Eviul Mediu, se credea că ar fi vorba de filtre sau unguente magice şi de pacturi cu Diavolul.
În realitate, la origenea legendelor se află oamenii cu pilozitate facială excesivă (boală genetică), oamenii care au mîncat vegetale cu proprietăţi psihotrope sau bolnavii de paronia zooantropică, afecţiune care se manifestă prin dorinţa de a bea sînge sau a consuma carne crudă. Unii oameni practică canabalismul, provocînd victime. Legendele indiene şi africane evocă omul-tigru, omul-crocodil iar mitologia scandinavă - omul-urs.